europarlamentar Rovana Plumb

"Statele UE trebuie sa aplice o perspectiva de gen cand gandesc politici de dezvoltare durabila"

Activitate Politica

  • La inaugurarea Palatului Constantin Brâncoveanu de la Potlogi

    29 Noiembrie 2015

    Am participat astăzi la inaugurarea Palatului Constantin Brâncoveanu de la Potlogi. Ceea ce s-a reușit cu acest amsamblu e un semn al respectului nostru uriaș față de marele și sfântul Brâncoveanu. Personal, îl am ca model pe luminatul om de stat și nu doar pentru că a lăsat o moștenire inegalabilă a spiritului și culturii noastre ci, mai ales, pentru sacrificiul și devotamentul...

    Afla mai mult
  • Promulgarea Legii privind majorarea salariilor din sectorul bugetar...

    25 Noiembrie 2015

    Îmi exprim satisfacția că președintele Iohannis a promulgat această lege, iar noul premier a anunțat că aceasta va fi aplicată. Reamintesc faptul că vorbim despre o inițiativă a PSD, susținută de Ministerul Muncii, în perioada în care am deținut conducerea acestuia. De asemenea, reamintesc faptul că Guvernul Ponta a lăsat resursele necesare finanțării acestei măsuri. Prin...

    Afla mai mult
  • Ma simt onorata ca am putut contribui, in...

    25 Noiembrie 2015

    Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor ce se marcheaza astazi, 25 noiembrie, gaseste ‪Romania in postura de tara care a votat in Camera Deputatilor ratificarea Conventiei Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violentei impotriva femeilor si a violentei domestice (Conventia de la Istanbul). E un pas important pentru a oferi femeilor protectie fata de un...

    Afla mai mult
  • La masa rotundă "Modificarea Legii Tinerilor", organizată de...

    20 Octombrie 2015

    Preocuparea permanentă pe care o avem la guvernare este aceea de a crea locuri de muncă, de a oferi tinerilor posibilitatea de a fi consiliați, orientați și încadrați la locurile de ‪‎muncă. Este foarte importantă dezbaterea pe Legea tinerilor pe care ați început-o astăzi în cadrul evenimentului organizat de Departamentul de Tineret și care cu siguranță va continua. Guvernul...

    Afla mai mult
  • Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și...

    11 Septembrie 2015

    Consider că o societate nu poate să ofere șanse reale femeilor dacă nu combate fenomenul violenței asupra lor. Cred cu tărie în principiul egalității de șanse între femei și bărbați și condamn ferm orice act de violență asupra femeilor. Astăzi, Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (DESFB) lansează campania națională de conștientizare și...

    Afla mai mult
  • Rovana Plumb la Consiliul National al PSD: Misiunea...

    21 Martie 2015

    Va multumesc din tot sufletul pentru votul de incredere pe care mi l-ati dat! PSD, cel mai democrat partid, are o viziune europeana si se bazeaza pe principiile acesteia. Renunt la cele doua functii pe care le detin in PSD, cea de vicepresedinte a PSD şi cea de presedinte a OFSD, dar voi fi intotdeauna cu sufletul, cu mintea alaturi de colegele mele. Voi mandata comitetul exexutiv al OFSD ca...

    Afla mai mult
  • Propun organizarea a zece departamente, construite in jurul...

    21 Martie 2015

    Am dus multe batalii politice impreuna, am castigat multe dintre ele, dar aceste batalii nu se termina niciodata. Scena politica se schimba mereu, iar PSD, ca sa reconfirme statutul de cel mai mare si mai puternic partid din Romania, trebuie sa fie un organism foarte viu si dinamic. Va propun sa transformam departamentele Consiliului National intr-un mecanism dinamic si flexibil care sa asigure...

    Afla mai mult
  • Îi spun doamnei Gorghiu că o atitudine cinică...

    17 Martie 2015

    Doamna Gorghiu a susținut că majorarea alocațiilor pentru copiii din familiile defavorizate este cinism. Îi spun doamnei Gorghiu că o atitudine cinică au cei care s-au aliat cu oamenii care au tăiat salarii, indemnizațiile pentru creșterea copiilor și au redus sprijinul pentru categoriile defavorizate. Majorarea alocațiilor pentru copiii din familiile defavorizate a fost un act de...

    Afla mai mult
  • PACTUL pentru DEMNITATEA FEMEII

    7 Martie 2015

    Organizatia Femeilor Social Democrate a lansat in dezbatere publica,  sambata, 7 martie, PACTUL PENTRU DEMNITATEA FEMEII, ce-si propune imbunatatirea statutului si vietii femeii romance. TINTELE PACTULUI PENTRU DEMNITATEA FEMEII: 1. Romanca anului 2020 trebuie sa fie tratata corect pe piata muncii. Acest lucru se poate face prin: plata egala pentru munca egala; prin eliminarea...

    Afla mai mult
  • Subliniez din nou angajamentul ferm al Guvernului României...

    25 Noiembrie 2014

    Președintele OFSD, Rovana Plumb, ministrul Muncii, a declarat astăzi, 25 noiembrie, cu ocazia „Zilei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeii”, că lupta împotriva violenței asupra femeilor este un angajament ferm al Guvernului Romaniei și că, alături de societatea civilă, va intensifica această luptă. „Astăzi, 25 noiembrie, cu o ocazia `Zilei...

    Afla mai mult
  • Victor Ponta se impune și în a doua...

    13 Noiembrie 2014

    România are nevoie de un președinte cu viziune, competent, care poate uni poporul român după 10 ani de dezbinare. Acest lucru a fost demonstrat de Victor Ponta în cele două dezbateri electorale, unde candidatul ACL Klaus Iohannis a arătat că în interior este un Traian Băsescu și România nu mai are nevoie de un astfel de președinte. Cele două dezbateri au arătat clar de ce...

    Afla mai mult
  • Pe 2 noiembrie avem şansa să consolidăm munca...

    31 Octombrie 2014

    Alegerile prezidenţiale de duminică, 2 noiembrie, sunt extraordinar de importante pentru că avem şansa să consolidăm munca din ultimii doi ani prin alegerea lui Victor Ponta Preşedinte. Toate măsurile luate de Guvernul Ponta prin care am dezvoltat economia, am creat locuri de muncă şi am crescut nivelul de trai sunt puse în pericol dacă la Cotroceni va ajunge un continuator al...

    Afla mai mult
  • Aurelia Cristea e un model de reusita in...

    11 Septembrie 2014

    Azi merita sa vorbim despre modele. Nu doar despre individualitati, despre nume, despre persoane, ci despre ce reprezinta ele in fata oamenilor. Aurelia Cristea e un model de reusita in politica prin calitati demonstrate in timp, prin tenacitate, prin realizari concrete - un om politic autentic. Toate acestea o recomanda pentru a ocupa functia de presedinta a organizatiei municipale PSD, iar...

    Afla mai mult
  • Multumim cetatenilor pentru increderea acordata la alegerile de...

    26 Mai 2014

    Alianta PSD, UNPR, PC a obtinut peste 50% din mandatele la Parlamentul European, a castigat 7 din 8 mandate pentru Parlamentul Romaniei si a castigat Consiliul Judetean Arges. Este o victorie categorica a aliantei, care confirma ca masurile luate de Guvernul Ponta pentru Romania sunt cele corecte si care ne responsabilizeaza si ne da incredere sa continuam pe acest drum. De asemenea, ne bucura...

    Afla mai mult
  • Gabi stie sa termine competitiile doar pe locul...

    5 Mai 2014

    Sunt onorata sa sustin in fata dumneavoastra o colega de guvern, o colega de partid si inainte de toate o mare campioana a Romaniei: Gabriela Szabo! Sunt mandra ca langa noi, in PSD, se afla o asemenea personalitate a sportului european si mondial. Cred ca suntem facuti unii pentru ceilalti: Gabi stie sa termine competitiile doar pe locul 1 - ca si PSD-ul condus de presedintele Victor Ponta! In...

    Afla mai mult
  • Manifestul European al Femeilor Social-Democrate din Romania

    9 Martie 2014

    1. LOCURI DE MUNCA PENTRU FEMEI Vrem ca romanca sa fie tratata echitabil pe piata muncii, atat in tara, cat si in UE, prin plata egala pentru munca egala, prin politici de stimulare a angajarii femeilor pe piata muncii, prin politici si strategii pentru angajarea femeilor peste 50 de ani si eliminarea discriminarii pe piata muncii. Voi propune guvernului, in calitate de ministru al...

    Afla mai mult
  • Rovana Plumb si Viorica Dancila participa la Congresul...

    28 Februarie 2014

    Presedinta OFSD, Rovana Plumb, participa, alaturi de eurodeputata PSD Viorica Dancila, la lucrarile Congresului Partidului Socialistilor Europeni, care este organizat in perioada 28 februarie - 1 martie la Roma (Italia). Acest Congres este important pentru ca pregateste activitatea socialistilor europeni inainte de alegerile europarlamentare din mai, inclusiv prin desemnarea unui candidat comun...

    Afla mai mult
  • Rovana Plumb la Relaunching Europe: Dreptul la libera...

    19 Februarie 2014

    Forta de munca este una dintre cele mai importante valori pe care le are Uniunea Europeana. Atunci cand am dezvoltat conceptul principiului liberei circulatii a lucratorilor, gandirea a fost ca libera circulatie sa fie un instrument de crestere economica si cu beneficii sociale, lucru dovedit prin toate studiile pe care Comisia Europeana le-a facut privind lucratorii migranti. Nu vorbim nici de...

    Afla mai mult
  • Romanca in 2020 - Viziunea OFSD

    14 Octombrie 2013

    Suntem aici pentru a discuta despre realizarile noastre, dar si pentru a ne pregati pentru confruntarile politice care urmeaza. Avem forta, avem acces la decizie, avem sansa de a ne face ascultate, dar avem si o responsabilitate uriasa: cea mai puternica organizatie de femei din politica romaneasca are obligatia de a duce cea mai puternica lupta pentru femeia din Romania. Ne aflam in...

    Afla mai mult
  • OFSD trebuie sa lupte pentru ca Romania anului...

    12 Octombrie 2013

    Ministrul Mediului, Rovana Plumb, aflata la conducerea organizatiei de femei a PSD din 2005, a fost reconfirmata, sambata, la Iasi, in cadrul Conferintei Nationale a Femeilor Social-Democrate, pentru un nou mandat. Presedinta OFSD a spus ca isi doreste pentru 2020 transformarea conditiei femeii din societatea romaneasca. „Peste tot in jurul nostru sunt femei sarace, femei dezavantajate, femei...

    Afla mai mult
  • Rovana Plumb a participat la aniversarea a 20...

    24 Mai 2013

    In cadrul evenimentelor prilejuite de implinirea a 150 de ani de existenta a Partidului Social Democrat din Germania (SPD), PES Women a celebrat miercuri, 22 mai, in Leipzig, 20 de ani de la formarea Comitetului Permanent al femeilor social democrate europene. Evenimentul a fost un prilej ca femeile social democrate sa discute progresele privind egalitatea de gen realizate in ultimele doua...

    Afla mai mult
  • Ministrul Rovana Plumb a participat la „Gala femeilor...

    4 Aprilie 2013

    Ministrul Rovana Plumb a participat joi, 04 aprilie 2013, alaturi de o delegatie a Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice, la „Gala Femeilor de succes”, organizata de Renault Romania. In cadrul evenimentului au fost premiate femeile de succes ale companiei Renault Romania si a fost dezbatuta tematica dezvoltarii carierei profesionale si femeia – model de succes in conducerea...

    Afla mai mult
  • Declaratie politica sustinuta in cadrul intalnirii statutare a...

    26 Martie 2013

    De cand am devenit ministru al Mediului si Schimbarilor Climatice in guvernul Romaniei am avut sansa sa inteleg mai bine dificultatile si obstacolele pe care le intampinam in efortul nostru de a implica femeile in politicile publice, in special in domeniul politicilor de mediu si a schimbarilor climatice, dar si in cadrul altor domenii. Dupa cum stim, femeile sunt vectori importanti al...

    Afla mai mult
  • Rovana Plumb - aleasa vicepresedinte al Organizatiei de...

    27 Septembrie 2012

    Rovana Plumb, Ministrul Mediului si Padurilor si Presedintele Organizatiei de Femei a PSD, a fost aleasa astazi, vicepresedinte a PES Women, organizatia de femei a socialistilor europeni. Alegerile pentru conducerea PES Women au loc la Bruxelles, in cadrul Conferintei anuale a acestei structuri care se desfasoara in zilele de 27 si 28 septembrie, ca parte a lucrarilor Congresului PES. Printre...

    Afla mai mult
  • Ministrul Rovana Plumb a avut o întrevedere cu...

    20 August 2012

    Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a avut o întrevedere cu delegaţia Federaţiei Femeilor din Shanghai, însoţite de Excelenţa sa, doamna Ambasador a Republicii Chineze în România, Huo Yuzhen. În cadrul acestei reuniuni au fost discutate subiecte din domeniul politicilor de mediu şi dezvoltare durabilă, precum şi teme legate de implicarea femeilor în promovarea şi...

    Afla mai mult
  • Indemnizatia pentru cresterea copilului trebuie sa revina rapid...

    13 Aprilie 2012

    Organizatia de Femei a Partidului Social Democrat isi exprima revolta fata de modul in care PDL si Traian Basescu inteleg sa se joace cu vietile romanilor, prin masuri al caror impact nu este evaluat si care provoaca foarte multa suferinta si nedreptate. Guvernele lui Traian Basescu fac experimente pe romani, iar abia dupa ce adopta masuri dupa ureche, ce produc panica si disperare, se gandesc...

    Afla mai mult
  • Femeile sunt platite prost, iar masurile de austeritate...

    22 Martie 2012

    Eurodeputata PSD Rovana Plumb, vicepresedinta grupului S&D din Parlamentul European, participa in perioada 22-23 martie, la Copenhaga, la reuniunea Organizatiei de Femei a Partidului Socialistilor Europeni (PES Women). Evenimentul este organizat in parteneriat cu presedintia daneza a Uniunii Europene. Rovana Plumb arata ca preocuparea socialistilor europeni se indreapta cu precadere catre...

    Afla mai mult
  • Legea privind combaterea violentei in familie trebuie bugetata

    12 Martie 2012

    Organizatia Femeilor Social Democrate face urmatoarele precizari: Legea care se refera la prevenirea si combaterea violentei a fost adoptata in anul 2003. Este vorba despre Legea 217 adoptata de Camera Deputatilor in luna mai 2003, in timpul guvernarii PSD. In continutul ei, aceasta lege cuprinde definirea fenomenului, protectia victimei, masurile de prevenire, sanctiuni, institutiile abilitate...

    Afla mai mult
  • Suntem puternice si unite, facem parte dintr-o alianta...

    12 Martie 2012

    Eurodeputata PSD Rovana Plumb a declarat in cadrul seminarului  „Alegeri locale – pregatirea candidatelor” din Judetul Arges ca urmeaza o campanie extrem de dificila, in care candidatele PSD trebuie sa fie puternice si sa nu se lase intimidate de atacurile murdare ale actualei puteri. „Vine o campanie electorala dificila, in care adversarii nostri politici vor folosi orice arme pentru a...

    Afla mai mult
  • Guvernul asista impasibil la saracia si lipsurile materiale...

    8 Martie 2012

    8 martie, Ziua internationala a femeii, ar trebui sa fie un moment de bucurie si sarbatoare, in care femeile sa fie celebrate. In Romania, este o zi in care trebuie sa vorbim despre situatia grava cu care se confrunta femeile, din cauza crizei economice profunde, accentuata de masurile dure de austeritate si de incompetenta actualei puteri. Organizatia de Femei a PSD trage un semnal de alarma cu...

    Afla mai mult